De 27 de ani acompaniez persoane in procesul lor de dezvoltare personala si aproape de fiecare data dificultatea cea mai mare este sa si da voie sa simta emotiile lor.
Majoritatea persoanelor cred ca a simti este egal cu a fi slab, ceea ce din punctul meu de vedere este fals pentru ca avem nevoie de mult curaj pentru a le simti si a vorbi despre ele cu altii. Pentru a reusi sa le simtim e necesar sa le percepem, sa le acceptam, sa le ascultam si pas cu pas sa ne imprietenim cu ele. Si da, nu am invatat cum sa facem toate acestea.
In schimb am invatat ca nu e bine sa aratam ce ne doare, ce ne nemultumeste sau ce ne frustreaza. Am invatat ca noi suntem responsabili de ceea ce gandesc, simt si fac altii si ca altii sunt responsabili de ceea ce gandim, simtim si facem noi. In felul acesta ne pierdem pe noi in incercarea de a gasi un vinovat care sa plateasca pentru ceea ce se intampla. Dar noi, unde suntem in toata ecuatia aceasta? Unde raman dorintele noastre, nevoile noastre, bucuria noastra si emotiile noastre? De cele mai multe ori nicaieri.
Eu cred ca a simti, a fi capabili sa intram in contact cu emotiile noastre, sa le ascultam si sa le gestionam intr-un mod igienic este esential pentru sanatatea noastra psihica si fizica, pentru a fi bine in general. Emotiile noastre ne ofera energia necesara pentru a fi mai bine si ne ofera si informatiile necesare pentru a face acele schimbari interioare care, pas cu pas, ne vor conduce catre ceea ce ne dorim: bucurie, pace, implinire, etc.
Te invit acum sa te gandesti la copilaria ta. Cum erau privite emotiile in familia ta? Ce emotii erau acceptate si ce emotii nu erau acceptate? Ce se intampla cand exprimai emotiile tale, cele placute si cele neplacute? Cum ai invatat sa le gestionezi: sa le inghiti, sa te faci ca nu sunt sau sa le amplifici ca sa te faci auzit?
Observa daca felul tau de a gestiona emotiile tale in copilarie, inca e de actualitate si daca acest fel al tau te ajuta sa te simti mai bine sau, din potriva, devine din ce in ce mai apasator, neplacut sau de nesuportat. Observa, de asemenea, daca emotiile tale neplacute si numite „negative” cresc in timp sau se diminueaza? Ce te impiedica sa le exprimi? Poate apar alte emotii cum e frica (de respingere, de a gresi) sau vinovatie sau poate crezi ca daca le exprimi este un semn de slabiciune sau de prostie…”trebuie sa fii puternic si destept/apta” sau e atat de neplacut incat preferi sa faci orice activitate ca sa nu poata iesi la suprafata si sa le simti.
Cum poti sa vezi, subiectul emotiilor si cum le percepem este plin de nuante.
Din pacate, multe persoane aleg in timp, experienta dupa experienta, sa inchida usa catre emotiile lor. E adevarat ca atunci cand se inchide, nu mai simtim durerea, tristeta sau furia dar, fara sa ne dam seama, pierdem si posibilitatea de a simti bucuria, blandetea, tandretea, linistea si alte emotii placute. Ca rezultat, doar functionam! Adica facem ce avem de facut, ne trezim, facem mancare, spalam haine, muncim la munca, dormim, toate ca un „robotel”, intram intr-o rutina de care nu stim cum sa iesim, dar stim ca nu ne implineste. De multe ori avem ce ne propunem, casa, sot/sotie, copii, calatorii, functie la job, statut, dar implinirea nu vine si ea, fericirea pe o care asteptam sa vina, cu toate acestea lipseste. Si acest lucru se intampla pentru ca am pierdut, cand am inchis usa emotiilor, capacitatea noastra de a simti.
Pot sa spun sigur ca atunci cand incepem un demers prin care sa invatam sa ne imprietenim cu emotiile noastre si, incetul cu incetul, deschidem usa emotiilor noastre si ele incep sa ne ofere informatii despre noi, iesim din stagnare si din rutina. Incepem sa simtim din nou bucurie, tristete, iubire, frustrare, tandrete, singuratate, neputinta si puterea noastra. O data ce invatam sa le ascultam si le lasam sa iasa si sa se exprime, creste si increderea in noi, devenim mai creativi, mai plini de speranta si recunostinta, invatam cum sa le gestionam, cum sa comunicam ce simtim si in felul acesta multe conflicte se sting si relatiile noastre sunt si mai frumoase.
Multe persoane imi zic, dar e greu, o sa sufar din nou. Da, sa invatam sa ne imprietenim cu acesta parti din noi, pe care le-am negat si de multe ori uitat in subconstient, este un proces mai mult sau mai putin placut, pe alocuri dificil pentru ca intram in contact cu zone care credem ca nu sunt bune. Insa sunt ale noastre, iar pe masura ce le auzim si integram in noi, ne simtim mai intregi si impliniti, si- in plus – o data cu acest proces descoperim resurse de care, poate, nici nu stiam ca le avem. Crezi ca merita sa incerci si tu? Sa iti dai sansa sa simti pentru a te simti mai intreg/aga, mai fericit/a, implinit/a, increzator/toare si in final mai puternic?
Eu imi doresc sa faci acest pas, pentru ca stiu din experienta mea ca merita din plin si ca acolo rezida adevarata noastra putere – in capacitatea noastra de a simti, care pentru mine inseamna a iubi – pe mine, pe altii si totul.
Cu drag,
Claudia Jimeno, specialist in ascultarea de sine
