[vc_row][vc_column][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space][vc_column_text]Sau povestea negutatorului de fericire

A fost odata ca niciodata un negutator. Si acesta nu era un negutator oarecare, care sa vanda rosii, ardei sau telefoane destepte. El facea negot cu marfuri rare si mult ravnite in lumea oamenilor: cumpara si vindea fericiri. Da, da, fericiri : mai mici, mai mari, mai profunde si mai superficiale. Erau colorate in toate nuantele curcubeului si parfumate in mii de miresme.

Si fiecare dintre aceste fericiri erau mestesugite pentru fiecare cumparator – erau fericiri pentru parinti, pentru fii si fiice, pentru soti, pentru sefi, pentru prieteni si chiar si pentru vecini.

Nici nu vreti sa stiti ce facea negutatorul nostru pentru a aduce fericirea fiecaruia dintre acesti oameni. Se dadea peste cap in fiecare zi si nascocea alte culori, alte materiale placute la atingere. Picta, sculpta si modela fiecare fericire dupa cum isi imagina ca este gustul viitorului proprietar.

Insa, in ciuda tuturor eforturilor, zbaterilor si orelor peste program pe care le facea, era tare nefericit. Stiti ce i se intampla ? Fericirile pe care le construia cu atata grija, in momentul in care ajungeau in mana celor carora le erau destinate, se transformau in praf si pulbere.

La inceput s-a gandit ca poate materialele nu sunt de calitate.  A cautat cele mai bune si rezistente materiale, vopseluri si impodobiri. Rezultatul a fost acelasi – praf si pulbere.

Apoi s-a gandit ca munca lui nu este suficient de buna. Asa ca s-a inscris la cele mai bune cursuri de perfectionare, chiar si la doctorat. (Exista am aflat si doctorat in fericire, dar se face doar la universitatile din insulele Oceanului Indian J). Dupa festivitatea de absolvire si aruncatul palariei patratoase in aer, s-a pus pe treaba. A folosit toata « noua stiinta a fericirii » invatata in atatia ani. Dezastru ! Cum a venit primul client in magazin sa isi ia fericirea, aceasta i s-a scurs printre degete…

Atunci negutatorul, exasperat de-a dreptul, a inceput sa se intrebe : Cum de i-a venit lui ideea sa faca o cariera din a fauri fericirile celorlalti. Parca dintotdeauna a stiut ca asta vrea sa faca in viata, dar cum i-a incoltit ideea ?

Si isi aminti cum, bebelus fiind, se legana usor in carucior, privindu-i pe parintii lui. Ii vedea scaldati in lumina soarelui bland al unei dupa-amiezi de vara tarzie. Atunci a auzit-o pe mama lui, spunandu-i tatalui lui :

« Bebelusul nostru o sa ne faca foarte fericiti, vei vedea. »

Si de atunci a stiut : « Acesta este rolul meu pe lume, sa ii fac fericiti. » Si apoi a crescut si intrat in relatie cu multi alti oameni – profesori, prieteni, colegi, iubita, apoi sotie, copii, sefi, subalterni. Si a vazut ca si toti acestia isi doreau fericire… Deci, datele pietei spuneau ca ar putea face o afacere de succes, sa aduca fericirea celorlalti. Cererea de piata era ridicata.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_single_image image=”38631″ img_size=”700×500″ alignment=”center”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space][vc_column_text]Revenind la esecul lui din prezent, negutatorul era un atreprenor cu multa perseverenta, cum deja ati vazut. A decis ca isi mai da o ultima sansa, inainte de a abandona negotul cu fericire. Ce si-a spus ? Va construi acum o ultima fericire, cea a lui insusi. Pentru ca nu mai suporta sa vada fata dezamagita a vreunui musteriu. Macar daca o sa se faca nisip, nu va dezamagi pe nimeni altcineva.

Si a stat o saptamana intreaga si s-a gandit, si a scris, si a desenat.  Iar apoi s-a apucat sa faureasca ce stia ca ii aduce chiar lui fericire : O bucatica de soare, un petec de iarba, un susur de parau de munte. Toate aranjate pe o pana de vultur si aromate cu ghimbir proaspat. Fiecare cu fericirea lui, deh.

Si iata ca ultima bucatica a fost asezata la locul ei si opera era desavarsita. Tare temator se apropie negutatorul sa isi ia in maini fericirea. Acum era in papucii de musteriu.

Era momentul mult asteptat in care se decidea ce urma sa faca mai departe cu treaba asta cu fericirile. Si… cand a ridicat-o, mare minune, ce sa vezi, nu numai ca nu s-a facut praf si pulbere, dar a inceput sa se transforme. A capatat noi straluciri si arome. Era o placere sa o simta aproape. Ce mai, fericirea l-a napadit pe de-a-ntregul.

Fiul lui cel mai tanar se intampla tocmai sa intre sa ii aduca pranzul pregatit de sotia negutatorului, mare bucatareasa de altfel. Vazand fericirea tatalui sau, il imbratisa si iesi din atelier strigand cu bucurie. « Tatal meu a gasit fericirea ! Tatal meu e fericit ! » Si o tinu tot asa pana acasa. Oamenii din oras, curiosi, venira sa-l vada. Si tare le mai placu sa il vada cum arata fericit. Si, imediat, au vrut si ei sa fie fericiti :

« Vrem si noi sa fim fericiti ?  Cum ai facut ? Arata-ne si noua! »

Si de atunci incoace, negutatorul nostru ii invata pe oamenii care vin la el cum anume sa isi faureasca propria fericire. Nu isi mai bate capul sa se gandeasca ce si cum i-ar face fericiti pe altii. Isi construieste propria lui fericire.  Apoi ii asculta si ii ajuta pe cei care ii cer sa gaseasca si sa isi faureasca propria lor fericire. Aceasta pana cand fericirea lui il va purta spre altceva. Dar aceasta, dragii mei, este o alta poveste.

Si am incalecat pe o sa si am spus povestea asa, sfarsit.

Morala

Unii dintre noi isi petrec viata incercand sa ii faca pe ceilalti fericiti. Efectul tuturor acestor stradanii este, de fapt, o dubla nefericire :

  1. Nefericirea mea, pentru ca nu fac ce mi-ar aduce tie fericire si stare de bine. Ci aleg sa fac ceva ce imi imaginez ca l-ar face fericit pe celalalt. Fac efortul pentru a intretine o imagine a mea ideala, de : fiu/fiica, angajat, prieten, sot/sotie, parinte, vecin etc.
  2. Nefericirea celuilalt, pentru ca nu voi face niciodata suficient. Sau realizez ca de fapt isi dorea altceva. (Eu am gatit friptura si el voia ciorba).

Este foarte simplu sa devenim negutator de fericire. Pentru ca, atunci cand eram foarte mici, daca cei care ne ingrijeau se suparau sau erau nefericiti riscam sa ii pierdem. Si sa pierdem astfel singurul nostru suport pe lume. Si pastram aceasta misiune de a-i face pe ceilalti fericiti toata viata. Chiar daca acum stim ca nu putem determina starea celuilalt, este a lui proprie si nu o putem noi schimba.

Te invit si pe tine sa vezi cum e pentru tine? Pe cine te simti dator sa faci fericit? Partenerul de cuplu? Copiii tai? Seful si clientii? Parintii tai? Fratii si surorile? Prietenii?

Iti propun sa lasi deoparte aceasta misiune imposibila. Si sa traiesti cu fericire propria viata alaturi de acestia.[/vc_column_text][vc_empty_space][vc_column_text][/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

In this article:
Share on social media:
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram

Related articles