Cand este vorba despre relatiile semnificative din viata noastra sunt doua forte antagoniste care intra in joc: sa ma afirmi sau sa fiu aprobat? Sa fie ca mine sau sa fie ca celalalt?
Astazi vei descoperi, prin intermediul Metodei ESPERE®, ce inseamna sa fii aprobat si sa te afirmi; iti voi vorbi, pentru a te sustine in a face alegeri bune si informate pentru tine, despre consecintele fiecareia dintre alegeri. Pentru ca „da”, exista consecinte pentru noi si relatiile noastre in functie de ce anume favorizam.
Ce inseamna sa aleg sa ma afirm?
- Sa ma ascult si apoi sa ma exprim, sa « ma spun » in relatie cu celalalt despre ceea ce este in interiorul meu: ganduri, emotii, sentimente, stari, frici, nevoi, dorinte si altele, intr-un moment si un loc potrivit;
- Sa ma diferentiez in raport cu celalalt:
Eu vreau sa raman acasa, fata de celalalt care vrea sa iasa.
Am nevoie de liniste si spun acest lucru si celalalt vrea sa asculte stirile.
Nu vreau sa devin parinte in urmatorii ani si celalalt isi doreste cat mai curand.
Forma in care ma afirm este esentiala. Atunci cand, in mod obisnuit, aleg sa fiu aprobat, a incepe sa ma afirm poate lua forma revoltei, opozitiei. Acest mod de a reactiona poate da nastere tensiunilor si conflictelor in relatie, cel putin la inceputul schimbarii.
Care sunt consecintele alegerii de a ma afirma?
- Imi cresc forta vitala, implinindu-mi nevoile relationale: de a ma spune, de a fi ascultat, recunoscut, de a exercita o influenta asupra mediului si relatiilor mele.
- A ma afirma nu inseamna sa absolutizez nevoile mele, netinand cont de nimic altceva sau altcineva; nu se refera la a nega pozitia celuilalt; ceea ce te invit sa faci este sa te afirmi cu ceea ce este in interiorul tau pentru a avea o baza autentica de discutie, de adevarata punere in comun.
- Voi reusi treptat, diferentiindu-ma, sa imi construiesc autonomia relationala.
- Pot pierde aprobarea celuilalt si ma pot regasi diferit in ceea ce cred si simt. La inceput poate sa imi creeze disconfort, ca orice proces de schimbare.
- Pot initia astfel schimbari, pot aduce noutate in relatiile mele si in mediul meu, renuntand sa fac lucrurile ca ceilalti sau „asa cum le facem dintotdeauna”.
- Afirmandu-ma, pot sa descopar aliati si resurse pentru planurile mele; pot regasi si la celalalt ceva similar sau dorinta unei schimbari, poate chiar in directia pe care o afirm eu; raspunsurile din mediu pot fi surprinzatoare.
- Cresc sansele ca celalalt sa afle preferintele, nevoile, chiar si limitele tale.
Ce inseamna sa aleg sa fiu aprobat?
- Sa raman dependent de celalalt, de emotiile, sentimentele, ideile si alegerile lui de viata.
- Sa fiu preocupat de celalalt si parerea lui, avand un mod de exprimare de felul: „Daca tu vrei…”„Daca tu crezi..”„Esti de acord cu mine ca…”„Mergem unde vrei tu.”
- Ma las definit de celalalt, daca el aproba sau nu. Eu vreau sa raman acasa si celalalt vrea sa iasa, si ies cu el, nici macar nu amintesc ca vreau altceva. Am nevoie de liniste si celalalt vrea sa asculte stirile si ajung sa ascult si eu stirile. Nu vreau sa devin parinte in urmatorii ani si celalalt isi doreste cat mai curand si atunci cedezi presiunii dorintei celuilalt. Uneori asa incepe dificultatea de a concepe un copil.
Care sunt consecintele alegerii de a fi aprobat?
- Renunt in mod sistematic la ceea ce vreau si traiesc in interiorul meu, ceea ce duce la frustrari si tensiuni care vor izbucni cu prima ocazie in relatie.
- Raman intr-o zona de confort, in care nu risc diferentierea sau distantarea
- Raman dependent de celalalt, relatia cu el si ajung sa traiesc o viata in care nu ma regasesc.
- Alegand ca si altii, nu imi asum responsabilitatea propriilor alegeri si pot da vina pe celalalt atunci cand lucrurile nu ies bine.
- Sunt in conflict in legatura cu ce aleg, ce vrea celalalt sau ce vreau eu; nu exprim aceasta diferenta si pastrez conflictul in interiorul meu; in acelasi timp, conflictul interior este una din originile bolilor si simptomelor de toate felurile, corpul exprima astfel ceea ce nu spun prin cuvinte.
Te invit sa indraznesti sa te afirmi, respectand regulile de igiena relationala ale Metodei ESPERE®. Iti propun sa exersezi alaturi de noi!
Ce zici, accepti provocarea? Inspiratie la a te afirma!