ianuarie 2, 2020

“Orice schimbare incepe cu a-mi misca fundul.”

[vc_row][vc_column][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_empty_space][vc_column_text]Miscarea de la victimizare la responsabilizare

Am auzit de mai multe ori aceasta sintagma la Jacques Salomé si Aleth Naquet si am si auzit rasetele celor care o ascultau. Insa, dincolo de amuzament, este aici o nota fundamentala a responsabilizarii, principiul de baza al Metodei ESPERE® si dealtfel al oricarei vieti implinite.

Deseori ma surprind pe mine si ii aud si pe altii oferind lungi explicatii despre cat de rău este celalalt (mama, tata, bunica, partenerul, copilul, clientul). Am astfel un alibi: “Sunt asa pentru ca bunica nu ma lasa sa fac nimic cand eram mica. Si nici nu imi implinea nevoile emotionale.” Dar oare la ce ma ajuta acum toata aceasta explicatie rationala si emotionala? Raspunsul este simplu: La a ma justifica si a ramane victima, intr-o stare nesatisfacatoare dar stabila. Pentru ca celalalt e de vina si eu sunt doar cel care suporta aceste consecinte oribile… Vai mie! Imbarbatati-ma si plangeti-mi de mila in cor!

Fiecare are gama lui de “Răi” sau cei care “i-au gresit”, din ce am observat:

  • Politicienii, care nu par sa faca niciodata ceva bun. Astfel ne petrecem timpul liber enervandu-ne si criticandu-i acerb. Nu am vazut sa produca vreo schimbare politica vizibila.
  • Cei care ne-au influentat in copilarie: mama, tata, bunicii, fratii mai mici care au aparut pe lume, fratii mai mari cu realizarile lor nesuferite.
  • Modificarile climatice, poluarea, mancarea modificata genetic.
  • Serviciul – se pare ca tara este plina de sefi “incompetenti”, colegi “enervanti” si clienti care “habar nu au pe ce lume traiesc”.
  • Partenerul, copilul, familia – care nu intelege, nu face, nu vorbeste si imi face in general viata “amara”.

Cu toate aceste scuze imi petrec timpul criticandu-i pe altii, dandu-le sfaturi nesolicitate si incercand sa ii schimb. Stiu foarte bine ce ar trebui sa faca sau sa nu faca, sa simta si sa gandeasca altul. Timp total irosit cred eu, pentru ca el stie foarte bine toate aceste lucruri pentru el insusi. In plus pierd tot acest timp nemiscandu-ma in directia unei vieti mai bune si mai fericite pentru mine.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_single_image image=”38214″ img_size=”700×500″ alignment=”center”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]Totusi, mai sunt cateva “castiguri” pentru a-i blama pe altii. Si ele ne ajuta sa ne tinem fundul lipit de fotoliul comod al deresponsabilizarii:

1.Daca ei sunt rai, oare cine este bun, cine are nevoie de batai pe umar si aplauze? Chiar eu! Ii critic pe altii pentru a iesi cu “medaliile” mele la lumina. Pentru ca sunt cu adevarat un martir care suporta toate aceste orori facute de toti acesti tartori. Si nu vreau sa dezvolt istoricul tragic al martirilor lumii, doar ca acestia chiar s-au responsabilizat si actionat pentru cauza lor.

  1. Iar daca celalalt se schimba eu nu sunt nevoit sa imi misc fundul. Nu este nevoie sa schimb nimic la mine. Din experienta mea, aceasta pornire de a-l schimba pe celalalt este sortita esecului. Singurul pe care il pot misca si schimba sunt eu si felul in care eu relationez.
  2. Asa am fost invatati sa vorbim si sa relationam, inca din copilarie. Si o perpetuam fara sa constientizam efectele.

Insa vad ca aceasta nu ne aduce mari satisfactii, dimpotriva. De aceea va propun responsabilizarea – o alternativa care poate sa ne aduca timp si energie pentru noi insine, in loc sa o irosim incercand sa ii schimbam pe altii. Bineinteles, ca orice schimbare, cere ceva efort si perseverenta. Dar energia eliberata rapid ne va servi drept combustibil pentru a continua sa ne miscam “fundul” catre propria fericire.

Ce pot face concret, in legatura cu situatiile din cotidian ? Daca sunt lucruri care imi displac in ceea ce imi transmite celalalt in relatie, in loc sa il critic, vad ce pot sa schimb eu concret in jumatatea mea de relatie. Sunt responsabil la capatul meu de cum primesc ce vine de la celalalt si daca primesc.

Daca celalalt imi vorbeste urat – nu il pot lega la gura, sau sa ii tin un discurs despre politete, dar nimic nu ma impiedica sa raman ca sa ascult si sa primesc mizeriile. « Cand vei vorbi cu un ton calm si fara jigniri, voi putea sa te ascult. »

Daca celalalt nu ma asculta, este important sa clarific in mine daca vreau sa ma asculte sau sa execute ce ii spun. Pentru ca daca suntem in armata sau in situatii de urgenta cred ca ordinele functioneaza. In familii si intre adulti ordinele consider ca sunt abuzive. Dealtfel nu stiu daca cineva le executa. Pot in schimb sa fac cereri clare, invitatii, propuneri, mai rar exigente. In loc de « Veniti la masa ! »  pot vorbi despre mine « Iti cer sa vii la masa. »  Si astept raspunsul. Daca nu vine acum, aleg, in functie de nevoile mele, daca mananc singura sau astept. Ii anunt ca mancarea este in frigider pentru cand vor ave nevoie sa manance. Si exemplele pot continua.

Responsabilizarea inseamna sa imi iau in maini capatul meu de relatie si propria viata, in fiecare zi. Sa spun si sa fac acele lucruri coerente cu mine si cu dorintele, emotiile, sentimentele, credintele si alegerile mele.

Te invit si pe tine sa mergi in directia vietii pe care o visezi … si sa imi spui apoi cum este.[/vc_column_text][vc_empty_space][vc_empty_space][/vc_column][/vc_row]

In this article:
Share on social media:
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram

Related articles