În fiecare dintre relaţiile noastre, de cuplu, cu copilul, profesionale, de prietenie şi celelalte, avem la dispoziţie 4 demersuri: să dăm, să primim, să cerem şi să refuzăm. Pentru ca noi înșine şi relaţiile noastre să fie sănătoase şi fericite, este important să existe un echilibru între aceste patru demersuri.
Când ai nevoie de ceva, îţi este greu să îi ceri celuilalt? Fie că este vorba despre sprijinul sau timpul lui, să te asculte, să îţi ofere semne de afecţiune sau apreciere, informaţii, obiecte sau servicii de care ai nevoie. Astăzi, cu ajutorul Metodei ESPERE®, vei afla ce se ascunde în spatele dificultăţii de a cere şi vei putea îndrăzni să ceri.
Cum de ne este dificil să cerem?
- Trăim în povestea în care celălalt ar trebui să ştie ce avem noi nevoie fără să îi spunem? Poveştile sunt frumoase, însă dacă vrem să trăim în realitate este cred nevoie să spunem ce așteptăm şi ce avem nevoie. Celălalt nu este în slujba nevoilor noastre. Este ca şi cum stam în ploaie, fără umbrelă, în faţa uşii celuilalt şi nu îndrăznim să sunăm la uşă. Celălalt ar trebui să ştie că suntem acolo fără ca măcar să îl anunțăm.
- Decât să fiu refuzat, mai bine mă descurc singur. Astfel mă confund pe mine ca persoană cu cererea mea de moment; îmi imaginez că acel “Nu” este pentru mine, îl iau personal.
- Din copilărie am învăţat că nu este politicos să cerem. Şi perpetuăm sistemul şi când ne doare.
Ce efecte apar când nu cerem?
- Sufar şi ma chinui de unul singur. Nu obțin ceea ce am nevoie, pentru că ceilalţi nu sunt ghicitori şi, în plus, au propriile lor nevoi de împlinit.
- Îmbrac haina “victimei”. Iată cât sufăr eu şi nimeni nu îmi vine în ajutor. Rămân pasiv şi nu găsesc soluţii de a mă responsabiliza pentru ce se întâmplă la capătul meu de relaţie.
Cum să cerem relaţional?
- Îndraznesc să vorbesc despre mine şi ce ai am nevoie sau doresc.
“Am nevoie de o umbrelă. Îți cer o umbrelă împrumut. Cum e pentru tine?”
“Am nevoie să mă asculţi. Când ai timp şi disponibilitate?”
Copilului adolescent: “Îţi cer să respecţi ora de venire acasă.”
“Îmi este greu să te ascult atunci când ai tonul ridicat. Mă aştept și îți cer să îmi vorbeşti cu un ton calm.”
2.Îmi asumi faptul că celălalt are dreptul, în jumatatea lui de relaţie la propriul răspuns pentru cererea mea. Acesta poate fi “da”, “nu”, “mai târziu”, etc.
3.Dacă primesc un răspuns satisfăcător, iată că „am bătut la uşă” cu folos.
4.Dacă răspunsul este nesatisfăcător, nu îl confund pe celălalt cu răspunsul său (care este pentru cererea ta… nu pentru tine ca persoană) și nu iau lucrurile personal.
5.Şi caut o altă rezolvare. Dacă se închide o uşă, pot găsi o fereastră deschisă pe undeva. Totul este să vorbesc şi să caut. Cu siguranţă va veni şi soarele după ploaie.
Ce zici, accepţi provocarea? Inspiraţie pentru a cere !
