Va scriu despre mine in anul 1997…cand, odata cu noul meu statut de studenta la Psihologie s-a nascut si dorinta mea de a invata sa conduc.
Tata a vorbit cu un prieten sa imi fie instructor si iata-ma la volanul masinii de scoala. Eu, care nu avusesem pana atunci ocazia sa deprind mersul autonom pe doua roti si pe niciun alt numar de roti; deci incepatoare in toata regula.
Imi amintesc si acum ca nici macar sa mentin masina sa mearga in linie dreapta nu mi-a iesit in primele ore.
Dar ce a contat cel mai mult pentru mine au fost mesajele instructorului meu. Prieten cu tata, imi povestea despre admiratia lui pentru tatal meu si intalnire dupa intalnire. Intr-o zi, probabil fiind dezamagit de prestatia mea la volan, a inceput sa ma compare cu tata – «Aaa, nu semeni cu tatal tau… » , «Taica-tu este foarte indemanatic » « Daca ar fi ca taica-tu… »… Iata genul de replici care imi rasunau in urechi la orele de condus.
(Mai multe despre mine atunci, ca sa va faceti o idee: Nu stiam mai nimic despre comunicare, aveam o scazuta incredere in mine insami si eram tare dezamagita cu toata teoria de la Facultate, deci lucru personal zero).
Si am inghitit, am tot inghitit remarcile care erau presarate cu tot felul de povesti cel putin dubioase despre alte eleve ale lui. Ba mai primeam si lovituri de nuielusa peste picior cand faceam vreo greseala. Imi imaginez ca asa probabil credea ca voi invata mai repede. Era o experienta total neplacuta pentru mine.
Iar acasa alor mei nu le-am zis nimic. (Probabil vi s-a intamplat si voua sa nu le povestiti parintilor patanii dureroase pentru voi.) Doar este prietenul lui tata, ma gandeam eu, trebuie sa stie el mai bine. Nu pot sa indraznesc sa critic un alt adult, profesionist, pe care tata l-a ales pentru mine. Nu am indraznit sa spun ca ma deranjeaza, sa ii cer insctructorului sa se concentreze pentru a ma sustine sa deprind abilitatile treptat.
Am strans frustrare si mesaje toxice pana in momentul in care, spre sfarsitul numarului de ore imi amintesc ca imi venea sa ii spun sa conduca el daca stie asa de bine, eu trag pe dreapta si cobor! NU imi amintesc daca am spus asta sau nu, dar sigur este ca nu am vrut nici in ruptul capului sa dau examenul de conducere. Lipsa mea de comunicare si pozitionare dusese deja la respingere fata de propria mea dorinta de a obtine permisul.
Povestea a avut un deznodamant fericit: De abia dupa luni de zile de refuz, vorbind cu parintii mei, am reusit sa comunic despre frustrarea mea in relatia cu acest instructor si teama mea de a vorbi cu ei. A fost o experienta eliberatoare pentru mine, in sfarsit sa vorbesc si sa fiu ascultata. Am primit sustinerea si a tatalui si a mamei pe care nu indaznisem sa o cer din rusine si din teama.
Toata situatia s-a dezamorsat si am avut sansa sa reiau scoala de soferi cu un alt prieten de-al tatei, caruia ii sunt profund recunoscatoare pentru rabdare, profesionalism si mesajele lui pozitive, prin care m-am simtit sustinuta. Pentru ca deja eram destul de reticenta si stresata legat de tot ce inseamna condusul masinii, abordarea lui m-a ajutat sa le depasesc.
Imi amintesc si acum vocea lui calma si mesajele pozitive, de incurajare. Am si acum in minte o situatie in care pe un drum mai liber am accelerat in oras cam la 60 la ora si instructorul meu, dupa m-a intrebat calm: „Am vazut ca ai accelerat la 60. Crezi ca puteai sa controlezi masina corect la acea viteza?”
Nu am primit vreun repros, vreo critica, ci mai degraba un mesaj care m-a ajutat sa ma responsabilizez in legatura cu comportamentul meu la volan. Si pastrez si acum atentie in legatura cu viteza potrivita in functie de context.
Iata doua feluri de a trata o relatie, prima in care au abundat mesajele toxice si care au trezit neincredere in mine si uciderea dorintei de a invata si reusi. Cea de-a doua, in care am primit mesaje pozitive, prin care au am fost incurajata, mi-a crescut energia si increderea in mine si am reusit sa dezvolt placerea de a conduce si responsabilizarea.
Si iata-ma posesoarea de 20 de ani a permisului de conducere si libertatea si placerea de a fi la volanul unei masini atunci cand aleg acest lucru pentru ca am indraznit sa ma afirm in fata parintilor mei.
Asa cum eu am invatat sa ma afirm si sa nu mai accept sa primesc mesaje toxice fizice si verbale sper ca si tu indraznesti sa iei pozitie atunci cand ceilalti hranesc relatia cu tine cu asemenea mesaje care iti scand energia, increderea in tine si cheful de viata.
Pe curand,
Cati Calin