Atunci cand chakra a 5-a este deschisa si functioneaza echilibrat avem capacitatea de a ne exprima adevarul nostru fara frica. Putem sa ne exprimam atat slabiciunie, cat si puterea, fiind in armonie cu tine, dar si cu ceilalti.
De asemenea, atunci cand ne exprimam asa cum suntem si avem un echilibru interior, ne creste capacitatea de a asculta, fara a simti nevoia sa reactionam, avem o mai mare incredere in noi si in ceea ce simtim, ne pastram independenta, linistea si puterea interioara.
Insa, uneori se intampla ca chakra gatului sa functineze dezechilibrat: ne negam pe noi, adica nu spunem sau inghitim ceea ce este cu adevarat important pentru noi, din cauza fricilor, a programelor, credintelor, cutumelor sociale, iar acest lucru se manifesta in interiorul nostru si in viata noastra.
Iar acest dezechilibru se manifesta in 2 cai: Pe de-o parte iti este greu sa reflectezi asupra emotiilor si sentimentelor tale, astfel ca toate acele emotii “inghitite” le vei manifesta in actiuni negandite, nestapanite. Pe de alta parte, ai tendinta de a te ancora cu partea rationala a ta, astfel incat exprimi si manifesti doar acele emotii care trec prin filtru autoaprecieii tale si care nu contravin parerilor celor din jurul tau. De aici si tendinta de a fi influentabil.
Fricile, furiile, remuscarile, vinovatia, neincrederea, te impiedica sa te vezi asa cum esti cu adevarat si sa te exprimi liber.