Sorin Lucaci: Claudia, cum ar trebui sa ne raportam la esec atunci cand vorbim si despre copilaria noastra? Pentru ca venim cu niste paternuri, niste tipare relationale din interactiunea cu parintii nostri, este foarte posibil ca anumite moduri in care ne putem raporta la esec noi sa le dezvoltam si in relatia de adult, indiferent ca vorbim despre colegi, ca vorbim despre partenerii de cuplu sau ca vorbim despre copiii nostri. Sunt foarte multe mame, sau cel putin am auzit despre acest lucru destul de des, care se cuplabilizeaza si se auto-invinovatesc “probabil ca nu sunt o mama foarte buna!”. Si asta vine cumva si dintr-un soi de credinta limitativa. Daca eu din copilarie nu am fost incurajat de parinti, nu am fost sustinut, nu am fost motivat, e posibil sa imi dau seama ca de fapt nu sunt suficient de dezirabil, de bun in anumite roluri sociale pe care eu le voi avea in calitate de adult; in cazul in care voi avea copii, ce fel de parinte voi fi pentru copiii mei, in cazul in care voi avea o relatie – ce fel de partener voi fi eu pentru partenerul meu; la fel, relatia cu parintii nostri sau cu alte persoane care sunt in zona noastra de proximitate si cu care interactionam mai des.
Claudia Jimeno: Buna, Sorin si iti multumesc frumos pentru invitatie!
Ca sa raspund la intebarile tale; ideea este esecul sau faptul ca eu simt un esec in viata mea este rezultatul unui cumul de situatii, un context in care eu traiesc. Dar exista, intr-adevar, niste credinte pe care le am si percep acel eveniment ca un esec.
Daca vorbim, de exemplu, despre un divort; sunt persoane care il traiesc ca esec si sunt persoane care il traiesc ca pe o eliberare. Adica, divortul in sine nu este nici esec, nici eliberare; este o despartire dintre 2 oameni. Dar aceasta despartire este traita de fiecare persoana intr-un anume fel in functie de ceea ce are inauntru: de asteptarile sale, de dificultatile pe care le are, de resursele pe care le are, de ideile pe care si le-a format inainte de divort.
Poate sa fie ca eu renunt la un job unde eu nu ma simt valorizata si pentru mine poate sa fie asta un esec foarte mare pentru ca in mintea mea eu consider ca daca nu am fost suficient valorizata a fost un esec al meu. In niciun caz nu pun intr-un context mai larg in care sa spun “poate seful meu nu stie sa valorizeze”. Dar eu il traiesc ca pe un esec pentru ca eu consider ca sunt eu singura responsabila in chestia asta si daca nu am reusit este esecul meu.
Deci sunt tot felul de chestii pe care le avem noi inauntru legate de credintele noastre, de asteptarile noastre, de increderea mai mare sau mai mica pe care o avem, de dificultatile pe care le avem in contextul prezent, toate acele lucruri pe care le purtam noi, din copilarie incoace, care la un anumit moment se angreneaza intr-un anume fel si dau un rezultat. Rezultatul va fi felul in care eu voi percepe situatia, atitudinea pe care o voi avea vis-à-vis de acea situatie si aceasta atitudine si aceasta perceptice vor da un anumit comportament ca rezultat. Asta asa, foarte in mare.
Deci, daca luam perceptia mea despre esec in viata ca este creata de credintele mele si de emotiile mele si de experientele mele anterioare eu pot sa modific perceptia mea, pot sa modific credintele mele si pot sa modific si emotiile pe care le am daca stiu cum sa le gestionez.
Si atunci noi schimbam atitudinea noastra vis-à-vis de trecutul nostru, deci schimbam relatia pe care o avem noi cu noi insine si cu trecutul nostru si asta va da ca rezultat o schimbare a perceptiei si a atitudinii noastre prezente vis-à-vis de evenimente. Eu am lucrat cu multe persoane care au trecut, de exemplu, prin diverse experiente dificile sau traume una dupa alta si cosiderau ca si-au ratat viata sau ca totul e un esec si degeaba se descurca sau traiau diferite stari de depresie, de furie in urma acestor evenimente. Dar dupa ce au lucrat si au invatat sa isi gestioneze emotiile altfel, sa isi gestioneze altfel gandurile lor, sa se asculte mai bine, sa poata sa faca o curatenie interioara, atat cognitiva, cat si emotionala, au inceput sa schimbe atitudinea lor, au inceput sa aiba o alta atitudine vis-à-vis de ei, vis-à-vis de familie, vis-à-vis de relatie, vis-à-vis de job, etc, si atunci nu mai vedeau acele situatii care la inceput generau, sa zicem, depresie pentru ca incepusera sa vada si partea pozitia, si ce au invatat si cat de puternici au fost. Si, toate aceste schimbari, normal ca au adus o stare noua in prezent in care ziceau “Mai, daca am reusit pana acum” in orice situatie dificila din viitor imi imaginez stiu ca o sa fac fata pentru ca deja am facut fata la toate astea. Si am instrumente acum prin care eu pot sa reusesc. Deci este o schimbare de atitudine, in primul rand, in anumite situatii, pe care noi le consideram esec sau nu le consideram esec.
Se zicem ca la o facultate cineva a picat un exemen. Si poate sa il treaca: fie zice “data viitoare o sa invat mai mult” sau mi s-a facut o nedreptate si imi gestionez nedreptatea, incerc sa vad sa rezolv ce se poate, si dupa care incep sa accept si sa integrez situatia si sa merg mai departe. Dar pentru altcineva poate sa fie o tragedie atat de mare incat sa faca o depresie.
Deci nu este ceea ce se intampla in exterior, este felul in care traim noi ceea ce se intampla in exteriorul nostru, ceea ce va determina perceptia mea sau emotia de esec sau non esec vis-à-vis de o anumita situatie.
Click pe imaginea de mai sus pentru a urmari intreaga emisiune!
