In loc de comunicare … Interogatoriul cel de toate zilele
Despre cum ii chestionez pe cei apropiati fara sa imi dau seama
Ce se intampla cu comunicarea in relatiile noastre?
Cu totii cred ca ne dorim sa comunicam cu adevarat cu cei dragi noua. Si sa traim relatii implinite si fericite. Fugim de interogatorii si alte pratici abuzive.
Avem aceste dorinte frumoase si iubire pentru fiecare dintre cei dragi. Si cum se intampla sa existe atatea neintelegeri, certuri si nemultumiri? Ce facem cu comunicarea?
Descoperirea interogatoriului
Va voi povesti in continuare ceea ce am schimbat eu in felul in care le vorbesc celorlalti. Mi-a fost de mare folos pentru a trai relatiile mele in pace si cu bucurie.
Am descoperit ca atunci cand ma intalneam cu o fiinta draga (copilul, partenerul, familia, prietenii, colegii), o supuneam unui interogatoriu. Bineinteles, cu cele mai bune intentii. Cu dragoste si cu dorinta de a o vedea fericita.
Incepeam cu un un potop de intrebari :
«Ai mancat ? Ce ai mancat?» «Cum a fost la scoala ? «Ti-ai facut lectiile ? »
«Cartofi ai cumparat? » «Intretinerea ai platit-o? »
«Ai facut ce ti-am zis ? »
Si nu cred ca sunt singura care practica acest fel de comunicare… nerelationala. Tu ce intrebari ai in interogatoriul tau ?
Efectele interogatoriului obisnuit
Spre dezamagirea mea, raspunsurile nu erau deloc ce ma asteptam :
«Da», «Nu mai stiu», «Nimic», incrutaturi, oftaturi sau raspunsuri nervoase…. Ca si cum ar avea gura inchisa cu un fermoar.
Iar restul zilei continua in aceasta nota de frustrare si dezamagire, si pentru mine si pentru ei.
Intentia e buna, dar interogarea e nepotrivita
Eu chiar credeam ca ofer mult in relatie cu toate acele intrebari. Dar, de fapt, celalalt primea un lung interogatoriu. La care nu era pregatit sa raspunda.
Cine oare isi doreste sa fie supus unui interogatoriu ? Si atunci efectul este ca se apara, se inchide in sine sau ataca la randul lui.
Si ajunge in timp sa resimta neplacerea intalnirii cu mine. Si tocmai cu cei dragi sa simtim neplacere ?
Ce fel de comunicare e de folos ?
Fiecare dintre noi asteapta o revedere adevarata. Una in care sa arat ca ma bucur ca il revad pe celalalt. Si nu ca ma intereseaza mai mult cate linguri a mancat la pranz, cartofii, temele sau intretinerea.
Nu stiu daca pentru copil 3 linguri in plus la pranz conteaza. E mai important de exemplu faptul ca azi colegii i-au spus ca nu vor sa se joace cu el. Si el a suferit foarte tare. Dar pentru ca se simte interogat, inchide poarta comunicarii. Si nu voi avea sansa sa ascult ceea ce traieste celalalt cu adevarat. Si sa il sustin sa depaseasca aceasta provocare.
Ce pot face concret pentru a comunica si a avea relatii implinite?
Nu am invatat sa comunicam. De aceea nu ne dam seama ca ce alegem sa spunem este asa de important.
Cu ajutorul Metodei de comunicare ESPERE®, am schimbat interogatoriul. Am hotarat sa imi hranesc relatiile cu tot ce este mai bun cand ma reintalnesc cu cineva drag.
Ofer mesaje cadou, pozitive
Ele deschid comunicarea cu cei dragi. Si nu numai. Las deoparte fricile si administrativele. Si ofer mesaje :
- nonverbale : zambesc, ii ofer o imbratisare, il pup.
- verbale «Ma bucur sa te revad » .
«Te iubesc»
«Imi place cum te-ai imbracat»
«De abia asteptam sa te revad»
«Uau, imi place desenul pe care l-ai facut.»
«Ce bine imi miroase ce gatesti.»
Ofer darul nepretuit al ascultarii mele adevarate
In loc de intrebari fulger, aleg sa ascult.
«Sunt aici sa te ascult cand vrei sa imi vorbesti despre ceea ce ai trait azi. »
A asculta cu adevarat inseamna sa las deoparte :
- judecatile,
- sfaturile,
- criticile
pentru ii putea permite celuilalt sa se exprime, sa spuna ceea ce traieste, cum simte.
Daca vrei sa descoperi mai multe despre ascultare si sa iti dezvolti aceasta calitate esentiala: te astept la unul din atelierele si workshopurile noastre sau la intalnire individuala la www.espere.amaneser.ro
Vorbesc despre mine si ce traiesc eu, in loc sa il interoghez
Aleg sa vorbesc despre mine. Despre ce am trait eu azi. Sau ce traiesc acum in relatie cu celalalt :
«Azi am avut o idee extraordinara… »
«Sunt ingrijorata cand aflu ca nu mananci. »
«Pentru mine este important ca toate facturile sa fie platite la zi. Ma intreb daca ai reusit sa platesti intretinerea azi. »
Celalalt probabil nu se va mai simti fortat sa raspunda. Va putea intra in dialog constructiv. Iar seara se va petrece interesant. Chiar vom putea comunica adevarat despre viata noastra.
Te invit si pe tine sa oferi ascultarea ta cand te intalnesti cu cei dragi.
Astept vesti la cati@amaneser.ro despre cum a fost.