“ Dati-mi voie sa va reamintesc că „a exista” inseamna „a iesi din”. A exista in plan relational inseamna a iesi din definirea sinelui pe care celalalt incearca sa ne-o impună, cu diplomatie si uneori cu multa… dragoste sau interes.” Jacques Salomé
Ne nastem, de obicei, intr-o familie, avand o etnie, intr-un loc, intr-o tara, intr-o epoca si cunoastem realitatea astfel, in acest colt si timp al Universului.
Cand ne nastem suntem dependenti fiziologic de adultii care ne ingrijesc. Si invatam cum sa fim de la acestia: de la modul in care ne imbracam pana la obiceiurile de toate felurile si chiar manifestarea emotiilor. Iar daca in copilaria noastra nu am fost incurajati sa ne exprimam si sa fim asa cum alegem noi, atunci este posibil sa fi ramas cu o mare nevoie de a fi aprobati de ceilalti. Si, concret, aceasta se poate manifesta prin a pastra ca fiind ale noastre cuvintele celorlalti despre noi insine, parerile si credintele spuse de acestia si uneori si cele nespuse. Adica ramanem cantonati in definitiile celorlalti despre noi insine.
Si paleta acestor definitii este foarte bogata:
Putem ramane si in prezent (in mod constient sau nu) dorind sa realizam dorintele si asteptarile parintilor nostri: Aceea de a fi baiat, desi m-am nascut fata, sau invers. Cate sfortari incredibile am vazut de la copii deveniti adulti pentru a reusi cumva sa implineasca aceasta dorinta imposibila. Asteptarile lor de a avea un copil ideal, perfect, care reuseste in toate. Fiul sau fiica ce va duce mai departe traditia familiei despre relatii („In familia noastra nimeni nu divorteaza.”), profesie („Vei fi medic ca si restul familiei, din generatie in generatie.”) Si astfel imi neg propriul drum pentru a pastra aprobarea mamei sau a tatalui.
Definitiile nu se opresc la parinti, ci pot fi ale intregii familii: „Doar muncind din greu poti castiga bani.” „Barbatii toti te lasa la greu.” „Casa este oglinda femeii.”
Aceste adevaruri absolute pot aparea si intr-o epoca anume, ca de exemplu cea comunista in care parintii nostrii au trait : „Trebuie sa tii de serviciu, cum sa il lasi asa?” sau foametea traita de generatiile anterioare „Mananca tot din farfurie, e pacat sa aruncam mancarea.” Si ma fortez sa raman intr-un serviciu in care nu mai am nici o satisfactie sau sa ma transform eu in cosul la care nu vreau sa arunc mancarea.
Te invit sa te asculti putin legat de aceste credinte impuse ca adevaruri absolute in familia ta legate de iubire, familie, cariera, prieteni, bani, statut social. Oare in care te regasesti cu adevarat?
Inca din copilarie am fost incurajati sau nu sa ne manifestam emotiile, deseori ni s-au dictat emotiile („Esti fata, fetele nu au voie sa fie furioase.” „Baietii nu plang.” „Nu trebuie sa iti fie frica” „Nu ai de ce sa fii trist.”) si chiar sentimentele („Nu trebuie sa il iubesti, nu merita.” „Trebuie sa iti iubesti fratele.” „Trebuie sa il iubesti pe bunicul tau si sa il pupi.”) Si deseori am ajuns sa ne oprim emotiile adevarate pana cand uneori chiar nu le mai simtim. Si astfel ne fortam sa fim „cum trebuie”.
„Trebuie” si completarile lui, care este auzit din toate partile si care ajunge sa devina al nostru „Trebuie sa am silueta unui model.” „Trebuie sa fiu gazda perfecta.” „Trebuie sa fie curatenie luna in casa, permanent.” Toate acestea ne imping catre un ideal de neatins si o stare de nemultumire permanenta.
Apoi, pe tot parcursul scolii avem sansa sa fim definiti de profesori si sa pastram definitiile toata viata, asa cum des am vazut exemple: „Sunt nul la mate.” „Sunt anti-talent la desen.” „Nu pot sa scriu.” „Nu sunt in stare sa vorbesc in public.” Cand de fapt este vorba despre o nota sau o lucrare puctuala din care un profesor a tras o concluzie personala pe care va invit sa nu vi-o insusiti.
Urmeaza toate parerile-definitii exprimate in mediul profesional, ce cate un sef, coleg sau client, pe care uneori le luam „de bune”: „Nu esti bun sa lucrezi in echipa.” „Abilitatile tale menageriale sunt reduse.” „NU esti in stare sa vinzi cilentilor mari.” „Sunteti niste nulitati, tu si echipa ta.” Chiar si definitiile date de bogata si pestrita paleta de teste psihologice, mai mult sau mai putin profesioniste, care ne „citesc” si ne spun cum suntem si la ce suntem buni sau mediocri. Ele dupa mine pot fi elemente de ghidaj eventual in cariera, niciodata luate pur si simplu. Cand oamenii au putut fi oare incadrati in categorii fixe?
Am lasat la final o categorie de definitii cel putin primejdioase dupa mine. Previziunile medicale. Atunci cand corpul ne vorbeste printr-o boala sau simptom, medicii ne sunt de multe ori de un folos „salvator”. Aspectul pentru care sunt foarte rezervata este previziunea insanatosirii sau agravarii, termene si chiar diagnosticele date ca fiind „adevaruri absolute”, atunci cand sunt de fapt perspectiva unui specialist, pe baza informatiilor pe care le are la dispozitie. Am fost marcata de povestea lui Jacques Salome, care nu s-a lasat definit de medicul sau :„Iti vei petrecec viata intr-ul scaun cu rotile.” Si chair daca a depus efort mai multi ani, a reusit sa mearga din nou. Cred ca dorinta de a trai si a fi in sanatate deplina si actiuni concrete in acest sens pot infirma si cele mai pesimiste diagnostice.
A trai cu adevarat inseamna a ma separa de ceea ce nu imi mai este de folos, pentru a fi prezent cu nevoile mele din prezent si a putea evolua.
Cum fac acest lucru, sa nu ma mai las definit de ceilalti?
In mod reactional, „hulind” ceea ce am „pupat” pana acum?
O pot face indraznind sa ma afirm, alegand ce mi se potriveste din ce mi se ofera ca definitii ale fiintei mele, cu respect fata de mine si celalalt. Si cu rabdare, pentru ca fiind ceva nou, probabil voi intampina rezitente si in interiorul meu si la ceilalti, care vor incerca sa pastreze sistemul bine instalat in care ei isi dau cu parerea despre mine si eu ma las definit.
Ma eliberez astfel de definitii si auto-definitii care ma inchisteaza intr-o varianta dureroasa a existentei sau in pozitia de victima. Si aleg sa imi traiesc propria viata, in coerenta cu cel care am devenit.
Sper ca aceste randuri v-au fost de folos si daca aveti intrebari si neclaritati, astept sa imi dati de veste.
“ Daca vorbesti prea mult despre mine, nu ma mai aud.” Jacques Salomé
